telefoane frumoase-min

Ce mai conteaza designul frumos daca punem husa telefonului?

Stateam si ma gandeam zilele trecute, cand mi-am scos din nou telefonul din husa pentru a-l sterge si dezinfecta, ca eu am fost tot timpul preocupata de design. Mi-a placut mereu sa am telefon frumos, laptop frumos, televizor cu design misto, adica aproape orice cu design frumos.

Si daca in cazul articolelor de imbracaminte sau masinii, se intelege acest lucru, ma gandesc ca in privinta telefoanelor nu prea este justificata aceasta dorinta, atat timp cat majoritatea le punem huse ori carcase de protectie. Pai ce mai conteaza designul frumos daca facem asta? Cine-l mai vede?

O fi oare o chestie mentala, gen chiar daca nu vedem, macar sa stim ca telefonul e misto? 😀 Sunt si persoane care isi tin telefoanele fara protectie, adica fara folie si husa, insa numarul lor cred ca este destul de mic. Cu toate protectiile pe care le au smartphone-urile in ziua de astazi, tot ajung sa aiba zgarieturi fine daca nu le punem husa si folii. Right?

Eu mi-am impus sa nu mai dau multi bani pe niciun telefon pe care il voi achizitiona pe viitor si nici sa il tin mai putin de 2 ani. Am investit in laptop mai mult, insa am facut asta gandindu-ma ca pe el il folosesc cam 12 ore pe zi, in fiecare zi de luni pana vineri.

Telefonul meu actual costa in jur de 2500 lei, nou. Nu sunt putini bani, insa nici nu se compara cu preturile de la Apple sau Samsung. Am un Xiaomi Mi Note10 si sunt mega incantata de el. Si de cum arata, dar si de modul de functionare.

L-am ales alb si-mi place la nebunie cum arata, insa din pacate, nu ma pot bucura de designul sau frumos in totalitate, pentru ca i-am pus o husa care nu mai permite sa vad nuante de pe spate – alb sidefat.

Si ma intrebam, oare de ce mai avem pretentia sa ne luam cele mai frumoase telefoane, cand de fapt noi ajungem sa nu le mai vedem din cauza huselor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.