Zilele trecute imi ajutam parintii sa faca curatenie prin debara – locul in care au ales sa depoziteze o multime de chestii – iar cu aceasta ocazie le-am propus sa renunte la toate lucrurile pe care nu le mai folosesc, gen: farfurii, pahare, oale, covoare, plus alte chestii de genul.
Si pentru ca au prins ani buni de comunism, evident ca au ramas cu obiceiurile vechi, unul dintre ele fiind acela de-a pastra lucruri pe care nu le mai folosesc, in ideea „poate ne trebuie vreodata”. Cu greu i-am convins sa dea o parte din ele, fie la reciclat, fie la gunoi, dar pentru ca acest lucru sa fie posibil, am dus munca de lamurire cu ei pret de cateva zeci de minute. Sa nu-mi spuneti ca ai vostri sunt altfel! 😀
Nu cred ca parintii mei sunt singurii care obisnuiesc sa pastreze tot felul de lucruri, in general romanii sunt „strangatori” si cu greu reusesc sa se desprinda de ceea ce nu mai folosesc. Argumentele sunt in general asemanatoare celui de mai sus „daca se strica vreodata si avem nevoie de asta?”, „dar lasa ca nu ocupa mult loc”, „nu am bani sa cumpar altele, le mai pastrez pentru ca nu se stie niciodata cand ne va trebui” sau „le-am pastrat pentru tine, sa ti le dau cand o sa fii la casa ta”.
Personal, eu as arunca toate lucrurile de care nu am nevoie. De ce sa incarc o camera cu ciorciobute inutile? De ce sa tin 5 seturi de pahare, 50 de farfurii si 3 covoare de 2 metri, cand stiu sigur ca nu o sa ajung sa le mai folosesc niciodata?! In cazul in care nu gasesc persoane nevoiase carora le pot da, aleg sa le reciclez sau sa arunc ce nu poate fi reciclat.
As fi vrut sa ii descotorosesc pe ai mei de mult mai multe lucruri, insa nu am reusit nici de aceasta data. Mi-am dat seama ca au unele idei fixe care nu pot fi schimbate, indiferent de cat de mult m-as stradui eu sa le explic. Nu e o solutie nici sa le arunc fara stirea lor, pentru ca sigur s-ar lasa cu scandal. 😀 Vedem, poate data viitoare va fi cu noroc!